Condiții vătămătoare ale bunului simt

În timp ce țara se adâncește în sărăcie iar economiștii se dau cu capetele de pereți pentru a găsi soluții de finanțare a diverselor deficite din bugetul României, prin ministerele, administrațiile locale sau centrale, funcționarii încasează lunar, sporuri nesimțite de sute și mii de lei, pentru condiții vătămătoare sau grele de muncă. Angajați din ministere, primării sau instituții ale statutului care nu-și defășoară activitatea în apropierea vreunei mine de uraniu, în zone poluate cu metale grele și nici nu riscă să-și frângă țestele. Eventual un toc rupt, un biblioraft mai durduliu sau un capsator mai îndărătnic, să le pricinuiască vreun deranj fizic. 

Cum s-a ajuns ca directori, secretari, șoferi și alte categorii de funcționari publici să primească sporuri pentru condiții grele sau chiar vătămătoare de muncă? Prin pomeni instituite de PSD sub oblăduirea sindicatelor, care s-au bucurat de câte o ciozvârtă salarială iar în schimb, au închis ochii la șmecheriile guvernanților. 

Cei mai mulți dintre sujbașii statului n-au pus piciorul în viața lor într-o oțelărie, într-o carieră, un șantier sau o platformă petrolieră aflată în largul mării și cu atât mai puțin n-au pășit intr-o mină de subteran sau măcar într-una de suprafață, iar exemplele pot continua. În aceste locuri oamenii au condiții intr-adevăr vătămătoare și grele de muncă și merită fiecare leu primit în plus la chenzină, sub formă de spor.

Conform legii, sporurile pentru condiții grele sau vătămătoare se acordă doar în urma unor analize și rapoarte aprofundate care au relevat faptul că în întreprinderea sau instituția care solicită compensații bănești pentru angajați, se înregistrază în mod constant îmbolnăviri sau morbiditate datorate condițiilor dificile existente acolo. 

Prevederile legale, în acest sens, sunt stipulate clar în articolul 5 al regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice din 26.05.2010: 

“(1) Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii:

a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă;

b) gradul de creștere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective;

c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă.”

Nici vorbă de asemenea situații prin ministere, primării sau alte instituții din administrația publică! Nicio instituție sau administrație publică din România, nu a demonstrat, cu acte, că întrunește situațiile de mai sus, prin care să se justifice plata unor sporuri de acest fel, funcționarilor din birouri.

În fond, aici e vorba de siluirea gravă și fără jenă a legii, pe bani publici, în folosul funcționarilor și mai cu seamă a directorilor de prin birourile ministerelor sau administrațiilor centrale sau locale. Acești oameni se pot plânge cel mult că scaunul de sub ei nu e confortabil, cafeaua prea slabă sau că șeful s-a trezit cu fața la cearșaf și le cere să muncească mai mult. 

O golănie de sute de milioane de lei, la nivelul întregii țări, căreia actualul Guvern trebuie să îi pună capăt cât mai rapid sau să tacă și să nu-și mai plimbe miniștrii pe la televiziuni, să ne povestească despre “greaua moștenire” a guvernării PSD, care i-a lăsat vistieria secătuită. 

No Comments

Leave A Comment