Dreptul la sănătate. Dreptul la viață

În România zilelor noastre, se moare cu zile pe holurile spitalelor, în așteptarea unei consultații… Sistemul medical românesc e și el într-un fel de moarte cerebrală. “Respiră” pe aparate, nu e tratat, e subfinanțat și prost administrat. Miniștrilor Sănătății, care mai de care mai entuziaști la preluarea mandatului, li se ofilește elanul mai rapid decât se usucă cerneala semnăturii Președintelui pe decretele de numire în funcție. Eventuala bună intenție, se estompează după primii pași spre biroul de ministru. S-au trezit într-o viermuială a afacerilor personale, pe bani publici, vecină cu crima organizată. Dezmăț, risipă și bătaie de joc, pe toată verticala sistemului medical al statului: de la asistentele medicale, la medicii de familie, șefii de secție la managerii de spital. Iar piramida criminală a pângăririi și corupției, fără discernământ a Sănătății românilor, urcă nestingherită până la nivelul Ministerului. Acestei construcții ticăloase, i se adaugă căpușarea masivă din exteriorul sistemului: furnizori de medicamente, materiale și echipamente medicale, de alimente și servicii mai mult sau mai puțin necesare, băgate cu de-a sila pe gâtul secătuit al sistemului medical românesc, prin intervenții inconștiente ale politicienilor.

În tot acest timp, românii mor cu zile, așteptând să le vină rândul la o banală consultație. La Spitalul Județean Constanța, o bătrână de 70 de ani, și-a dat duhul în brațele neputincioase ale fiului ei, la capătul a 16 ore de așteptare pe holul spitalului, numai pentru o consultație la Urgențe. De tratament, nici nu se pune problema. Medicii se apără fluturând “protocolul național de triaj al urgențelor medicale”. Ministerul anunță controale, comisii de evaluare și anchetă, bașca niște comitete, care să ne spună de ce ne mor părinții și copiii în spitale, încă din faza de triaj, înainte ca medicul să apuce să-i consulte măcar. Iar dacă nu-și dau duhul pe culoarele de așteptare ale spitalelor, îi omoară infecțiile nozocomiale, incendierea accidentală pe masa de operație, lipsa unor tratamente absolut vitale sau pur și simplu, nepăsarea crasă a cadrelor medicale, lipsite de cea mai elementară empatie în raport cu o ființă umană afltă în suferință.

Exemplul tragic al bietei femei din Constanța, din păcate, nu e singular. Sunt zeci de cazuri nesemnalate presei și cu atât mai puțin Ministerului Sănătății.

Sistemul medical românesc are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală de sus până sus! Cu câteva zile înainte de incidentul tragic de la Constanța, Guvernul Orban propunea românilor o soluție, o șansă în plus, pentru a putea fi tratați civilizat în spital: accesul unităților spitalicești private la fondul național de sănătate. Zarvă mare, scandal cât casa! Au sărit “specialiștii” și deontologii, ca arși: “Ăștia vor să privatizeze sistemul medical!”, “Se vor mai putea trata numai bogații!”, “Costache vrea să-și favorizeze clinica privată unde e angajat!”, sunt doar câteva dintre speculațiile aruncate pe piață. 

Cazul nefericit al femeii moarte pe holul Urgenței de la Spitalul Județean Constanța, i-a muțit însă instantaneu, pe toți urlătorii anti. Nu ia lovit vreo revelație, empatia sau rușinea… Moartea fără șansă, le-a șoptit că sunt ridicoli, le-a spus să tacă dracului din gura!

Ca salariați, cotizăm lunar la CNAS, drept urmare, avem dreptul să alegem singuri, între un sistem sanitar de stat impotent și corupt și o șansă în plus, oferită de tratamentul decent și empatia dintr-un spital privat. Pe banii noștrii, trebuie să avem dreptul la sănătate. Dreptul la viață.

No Comments

Leave A Comment