TELEGRAF

Ultimele trei decese au fost înregistrate în Arad și este vorba de 3 femei cu vârste cuprinse între 60 și

Premierul Marii Britanii a anunțat prin intermediul contului său de Twitter, că a fost depistat cu COVID-19. Boris Johnson a

Grupul de Comunicare Strategică a comunicat un număr de 1292 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, cu 263 mai

De la apariția primului caz de infecție cu noul coronavirus depistat pe teritoriul său, pe 26 februarie 2020, România numără

Documentele necesare pentru deplasarea persoanelor au fost actualizate. Acestea pot fi completate direct pe telefon, laptop sau desktop, însă semnătura

Cel mai recent deces a survenit, joi dupa amiaza la Cluj Napoca. Este vorba de o femeie în vârstă de

Spitalul timișorean a anunțat, prin intermediul unei note, că de joi, 26 martie, nu va mai primi pacienți noi din

Grupul de Comunicare Strategică a confirmat că în România sunt 1029 de persoane infectate cu COVID-19. Dintre aceștia, aproape 200

Premierul a declarat că Victor Costache și-a prezentat demisia. Ludovic Orban nu a precizat motivul demisiei, declarând doar că a

Ministrul Sănătății, Victor Costache a anunțat că autoritățile vor ca locuitorii Bucureștiului să fie testați COVID-19. Este vorba în teorie

Ordonanță militară Art. 1. – Se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv

În urma unei întâlniri de lucru pe care Klaus Iohannis a avut-o cu Primul ministru și ministrii Internelor, Sănătății și

Cel mai recent bilanț dat publicității de Grupul de Comunicare Strategică, a urcat numărul persoanelor infectate cu COVID-19 la 762

Autoritățile medicale confirmă al 7-lea deces înregistrat pe teritoriul României, provocat de COVID-19.  Este vorba de un pacient în vârstă

Grupul de Comunicare Strategică a comunicat că față de ziua precedentă, în România avem cu 143 mai mulți infectați cu

Al 4-lea deces din România, este o femeie în vârstă de 72 de ani, din Suceava, internată pe 21 martie.

Al treilea deces provocat de coronavirus pe teritoriul României. Este vorba de un varstnic de 70 de ani, care a

UPDATE 13:00 - Un bărbat în vârsta de 74 de ani este al doilea deces al unui pacient in România, a

Klaus Iohannis a declarat că decretează stare de urgență începând de luni, 16 martie 2020. Președintele a declarat că prin această

Parlamentul României a investit sâmbătă echipa guvernamentală a lui Ludovic Orban, cu 286 de voturi Pentru. După un maraton de

Cele mai noi cazuri confirmate de infecții cu noul coronavirus, sunt 3 membri ai PNL. Ei au participat la reuniunea

Iohannis a precizat că în urma consultărilor cu partidele parlamentare, a primit o singură propunere pentru funcția de premier al

Măsura a fost impusă chiar de premierul interimar Ludovic Orban, după ce mai mulți membri ai Guvernului au intrat în

Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Prim ministrul desemnat, Florin Cîțu, și-a motivat decizia prin faptul că în actualele

Miercuri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat, prin vocea directorului general al instituției Tedros Adhanom Ghebreyesus, că epidemia de

Autoritățile sanitare au confirmat luni seară apariția a încă două cazuri de infecții cu COVID-19. Este vorba de o femeie

Autoritățile medicale sunt în alertă maximă, după ce în țară au fost confirmate până în prezent 15 cazuri de infecții

Fostului ministru al Sănătății Sorina Pintea, i s-a organizat un flagrant vineri seară de procurorii DNA, în timp ce lua

Ministrul Sănătații Victor Costache și secretarul de stat Raed Arafat au confirmat apariția primului caz de infecție cu noul coronavirus

Decizia preşedintelui vine după ce marți, premierul desemnat Ludovic Orban a renunțat la mandat, în urma deciziei de neconstituționalitate a

Premierul desemnat Ludovic Orban și-a depus mandatul marți seară. Președintele Klaus Iohannis ia acceptat demisia și va demara consultările cu

Grupul parlamentar din Senat a decis prin vot, desemnarea lui Șerban Nicolae la Senatului României. Postul a rămas vacant, după ce

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au admis existența unui conflict juridic de natură neconstituțională între Preşedinte şi Parlament, în ceea ce

Autoritățile române au instituit măsuri fără precedent pentru a preîntâmpina posibile infecții cu coronavirus (COVID19), atât la granița de vest

Ministerul japonez al Sănătății, a dat publicității informația potrivit căreia, un al doilea român, de la bordul pachebotului Diamond Princess,

Comisia Europeană (CE) a demarat procedura de deficit excesiv pentru țara noastră. Măsura vine după ce în ultimii trei ani,

Este vorba de unul dintre cei 17 cetățeni români aflați pe vasul de croazieră Diamond Princess, aflată în apele teritoriale

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o averitizare meteo cod PORTOCALIU și GALBEN, ce vizează tot vestul țării. În Crișana,

După ce a fost reconfirmat de Preşedintele Klaus Iohannis pentru funcția de Prim Ministru, Ludovic Orban va trebui să prezinte

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat că în România este epidemie de gripă, după ce numărul îmbolnăvirilor, s-a dublat

Moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost adoptată cu 261 de voturi pentru și 139 împotrivă. Din acest moment, Guvernul

Moțiunea de cenzură a PSD “Guvernul Orban / PNL – Privatizarea democrației românești”, va fi prezentată luni, în Parlment.  Social-Democrații afirmă

Vineri seară Comitetul Executiv al PSD își pregătește strategia și va fi prezentată noua echipă de conducere care va sta

Ludovic Orban a declarat că în cazul în care, Curtea Constituțională (CCR) va considera ca fiind neconstituțională angajarea răspunderii Guvernului

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a luat decizia de a declara stare de urgență la nivel global, urmare a extinderii

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a dezmințit zvonurile potrivit cărora, produsele importate din China, după declanşarea epidemiei cu coronavirus,

Vădit nemulțumit că Guvernul Orban și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, liderul

Așa cum era de așteptat, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), a depus o sesizare la Curtea Constițională, privind

Cele mai recente data ale Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), arată că fructele şi legumele comercializate

Guvernul a adoptat mai multe hotărâri prin care se vor reorganiza ministerele Transporturilor și a Muncii, ceea ce va duce

Pensiile speciale - abrogate de Camera Deputatilor Ca for decizional, Camera Deputaților a aprobat marți, legea de abrogare a pensiilor speciale,

Doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase “Matei Balș”, afirmă că autoritățile chineze au experimentat cu succes,

Premierul Ludovic Orban a apreciat la aproximativ doi ani, termenul realist pentru începerea efectivă a lucrărilor la A8, denumită Autostrada

Curtea Constituționala a Românie (CCR) a decis că Teodor Meleșcanu a fost ales ca președinte al Senatului încălcându-se normele regulamentului

Magistrații ICCJ au respins în unanimitate recursul în casație a lui Dragnea, drept urmare va rămâne în penitenciarul Rahova, unde

Cătălin Predoiu a făcut publice numele celor care vor conduce parchetele DNA, DIICOT şi PÎCCJ. Astfel, Gabriela Scutea, a fost propusă

In perioada imediat următoare, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi restructurată, printre măsurile anunțate fiind și reducerea personalului

Președintele a trimis Parlamentului scrisorile prin care a solicitat convocarea celor două Camere în sesiune extraordinară, între 27-31 ianuarie, pentru

Potrivit unor surse, PSD intenționează să introducă luni, pe ordinea de zi a ședinței Biroului Permanent a Camerei Deputaților, un

Printr-o postare pe Facebook, ministrul Finanțelor Florin Cîțu, a lansat un atac furtunos la adresa Primarului general al Capitalei Gabriela

Edilul comunei Mogoşeşti-Siret, județul Iași, Damian Butnariu se află în centrul unui scandal sexual cu iz penal: acesta a recunoscut

Comisia Europeană (CE) a avertizat Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) că atât în România cât şi

Guvernul își va angaja răspunderea în fața Parlamentului, pentru alegerea primarilor în două tururi, a declarat premierul Ludovic Orban, în

Autoritățile române vor implementa o directivă a Uniunii Europene, prin care li se solicită ca toate persoanele de peste 12

Procurorul Bogdan Licu a confirmat rechizitoriul întocmit de DIICOT în dosarul 'Caracal', astfel încât Gheorghe Dincă va fi judecat pentru

Medicii legişti apreciază că jurnalista ar fi murit, în somn, în jurul datei de 30 decembrie 2019, în urma unui

Marți, cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în fața cărora Liviu Dragnea a susținut că

Al doilea om din Ministerul Administrației și Internelor (MAI), se află în mijlocul unui scandal, uriaș cât teza lui doctorat,

Președintele Klaus Iohannis a promulgat marți, dublarea alocațiilor pentru copii. Legea prevede un cuantum de 600 de lei pentru copiii cu

Ludovic Orban și liderii PNL și-au facut calculele și par să mizeze tot mai mult pe angajarea răspunderii Guvernului, într-o

Morimus funereus, în limbaj popular Gândacul Croitor al Stejarului, este o insectă aflată pe lista speciilor vulnerabile a Uniunii Internaționale

Corpul de Control al ministrului de Interne se va deplasa astăzi la ISU “Oltenia” din județul Dolj, unde presa a

Trupul neînsuflețit al jurnalistei, a fost găsit de polițiști, duminică seară în jurul orei 22, în locuința ei din comuna

Raportarea câştigurilor din tranzacțiile cu criptomonede a devenit obligatorie, pentru prima oară în România pentru persoanele fizice şi vor fi

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a recunoscut că Iranul a doborât dintr-o “eroare umană”, avionul ucrainean de pasageri Boeing 737 al

Deși președintele Iohannis a admis că e pregătit să aprobe promulgarea legii creșterii alocațiilor pentru copii, primul ministru Ludovic Orban,

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban, la Palatul Cotroceni, unde au stabilit că cea mai bună

Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), avertizează politicienii să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu

Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Damian Florea și Liviu Ioan Balint sunt, de luni, cei mai noi membri ai

UPDATE: Imediat după anunțul Ministerului Sănătății, prin care se aducea la cunoștință demiterea lui Mircea Beuran, un grup de peste

Premierul Ludovic Orban a decis să-l demită pe Valeriu Lupu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, după ce acesta a

Compania Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a activat pe site-ul său, www.cnadnr.ro, două hărți interactive cu drumurile naționale

UPDATE: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a anunţat, luni, că a suspendat acreditarea Spitalului de Urgenţă Floreasca,

Într-un dosar instrumentat de procurorii DNA, primarul Nicolae Robu, este acuzat de abuz de putere si obținere de foloase necuvenite

Vineri seară, Guvernul a adoptat Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea SIIJ (Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor

Latifundiarul din Pipera a declarat la RTV, că s-a interesat de condițiile în care poate obține cetățenia greacă. Gigi Becali spune

Evenimentul, în care şi-au pierdut viața două persoane şi au fost rănite alte două, s-a petrecut joi dimineață, pe DN

Un bărbat de 40 de ani din Belceşti, județul Iaşi, a murit după ce și-a băgat o petardă aprinsă în

În 2020, românii vor avea 15 zile libere, reglementate de stat. 11 dintre acestea, vor pica în timpul săptămânii. Singurele

Vicepreşedinta Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Claudiţa Selavărdeanu, care în urmă cu cinci zile, a fost pusă sub urmărire penală

Președintele reales, Klaus Iohannis a depus jurământul de credință făță de țară, sâmbătă, într-o ședință solemnă a camerelor reunite ale

Sâmbătă, în Piața Universității, un eveniment organizat pentru comemorare eroilor Revoluției, la 30 de ani de la evenimentele din Decembrie

Proiectul PNL de abrogare a pensiilor speciale, pentru mai multe categorii, a fost votat marți, de Comisia pentru muncă a

Luni, au fost anunțate primele condamnări în dosarul Colectiv şi însumează pedepse totale de 115 ani de închisoare, pentru cei 13

Creşterea salariului minim atrage după sine şi niscaiva chestiuni, mai puțin plăcute şi anume amenzile, cel puțin cele care țin