ANSVSA: românii consumă zilnic fructe si legume nocive

Cele mai recente data ale Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), arată că fructele şi legumele comercializate în România, conțin cel puțin un pesticid, unele însă pot ajunge şi la un număr de şapte asemenea substanțe.

Potrivit ANSVSA, cartofii şi merele sunt cele mai nocive, testele relevând pesticide în aproape toate mostrele studiate. Deasemenea, piersicile, strugurii, nectarinele, castraveții şi roşiile înregistrează şi ele niveluri ridicate de pesticide, nocive organismului. Pe de altă parte, vinetele, avocado, sparangelul, varza, ananasul şi ceapa, conțin cele mai puține pesticide.

Această situație, potrivit ANSVSA, se explică prin faptul că majoritatea fructelor şi legumelor de pe piață sunt importate, iar cele mai periculoase sunt cele cultivate în extrasezon, pentru că sunt stropite cu pesticide şi alte substanțe chimice care stimulează creşterea. Cel mai des folosit pesticid, este Imazalil, care deşi este periculos pentru sănătate, este autorizat în peste 20 de țări.

Cel mai bun sfat pentru a evita ingerarea acestor substanțe, este spălarea riguroasă cu apă, înainte de consum şi chiar îndepărtarea cojilor fructelor sau legumelor pe care le cumpărați.

No Comments

Leave A Comment