Avionul ucrainean de pasageri, doborât de iranieni

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a recunoscut că Iranul a doborât dintr-o “eroare umană”, avionul ucrainean de pasageri Boeing 737 al companiei Ukrainian Airlines, miercuri seară, lângă capitala Teheran, soldat cu 176 de morți.

“Ancheta internă a forţelor armate a concluzionat că, în mod regretabil, rachete lansate din eroare au provocat prăbuşirea avionului ucrainean şi moartea a 176 de nevinovaţi. Iranul regretă profund această prăbuşire, o mare tragedie şi o eroare impardonabilă, a transmis pe Twitter, Hassan Rouhani, prezentând totodată scuze şi condoleanțe familiilor îndoliate.

Deşi atât oficialii canadieni, americani şi ucrainieni au declarat încă de la primele ore de după prăbuşirea aparatului de zbor, că există informații din surse multiple că ar fi fost lovit de o rachetă sol-aer iraniană, Teheranul a dezmințit vehement afirmațiile.

Preşedintele ucraiean a reacționat în termeni duri, după ce Iranul şi-a recunoscut vina, cerând pedepsirea vinovaților şi despăgubiri.

În acelaşi context, premierul canadian Justin Trudeau a solicitat oficialităților iraniene, o anchetă completă, transparentă, şi aprofundată, precum şi stabilirea de urgență a responsabililor acestui grav incident.

În urma doborârii de către Iran a avionului de pasageri ucrainean, rămâne un bilanț de 176 de decedați: 53 de cetățeni canadieni, 11 ucraineni, dintre care 9 membri ai echipajului, 10 suedezi, 82 de iranieni, câte 3 britanici şi germani şi 4 afgani. 

No Comments

Leave A Comment