Creșterea alocațiilor pentru copii, stânga-mprejur

Deși președintele Iohannis a admis că e pregătit să aprobe promulgarea legii creșterii alocațiilor pentru copii, primul ministru Ludovic Orban, este decis să amâne aplicarea acestei măsuri legislative, cel puțin până la mijlocul anului, deoarece dublarea alocațiilor nu a fost prinsă în proiectul legii bugetului pe anul 2020.

“Noi suntem puşi într-o situaţie în care şi dacă am vrea, nu putem majora alocaţiile. Cel mai probabil, soluţia pe care vom merge este de a proroga termenul de intrare în vigoare a legii până când vom avea posibilitatea de a asigura resurse financiare în bugetul de stat, iar aici ştiţi foarte bine că nu se poate face lucrul acesta decât la rectificarea bugetară, care nu se poate face decât după data de 1 iulie.”, a declarat Ludovic Orban.

În cadrul unei conferințe de presă susținută joi la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat că: „La acest moment nu am de gând să refuz promulgarea acestei legi, e încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget. Proiectul a ajuns la mine, are termen 18 ianuarie.”.

Proiectul privind dublarea alocațiilor pentru copii, inițiat de PSD, a fost adoptat la sfârșitul anului trecut și prevede un cuantum de 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copiiilor cu handicap, 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii și 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copiiilor și adolescenților cu handicap.

Dublarea alocațiilor pentru copii ar avea un impact bugetar suplimentar de peste 6 miliarde de lei și ar fi trebuit aplicată începând cu 1 ianuarie 2020.

No Comments

Leave A Comment