Klaus Johannis a depus jurământul, pentru al doilea mandat de Președinte

Președintele reales, Klaus Iohannis a depus jurământul de credință făță de țară, sâmbătă, într-o ședință solemnă a camerelor reunite ale Parlamentului.

În fața unui auditoriu, mai degrabă modest, președintele a ținut un discurs de 35 de minute, în care a declarat că va fi președintele tuturor românilor, nu doar al acelora care l-au votat. De-asemenea, a transmis că va continua lupta împotriva corupției, pentru ca românii să recâștige încrederea în instituțiile statului.

Şeful statului a mai spus că-și dorește întoarcerea acasă a cât mai multor români plecați la muncă, în afara țării.

Preiau astăzi cu multă emoţie al doilea mandat de preşedinte al României. Profund onorat de încrederea care mi-a fost acordată primesc astăzi această înaltă responsabilitate cu multă recunoştinţă şi cu speranţă în ceea ce priveşte viitorul României. Le mulţumesc concetăţenilor noştri care au înţeles că votul constituie esenţa democraţiei şi cel mai puternic instrument aflat la îndemână pentru a indica drumul pe care vrem ca ţara noastră să îi parcurgă. (…) Îmi voi dedica toată puterea şi priceperea următorilor cinci ani pentru progresul naţiunii române însufleţit de credinţa că destinul românilor rezidă în forţa uriaşă creatoare a neamului nostru. Înţelegând pe deplin responsabilităţile constituţionale, vă asigur că voi fi preşedintele tuturor românilor, atât al celor care m-au votat şi susţinut, cât şi al celor care au avut altă opţiune. (…) Trebuie să depăşim odată pentru totdeauna marasmul veşnicei perioade de tranziţie. Prea multe generaţii au fost de sacrificiu! Oamenii s-au săturat, pe bună dreptate, de atâtea schimbări fără finalitate, care nu au produs rezultatele scontate. Nu ne mai putem permite să irosim preţioase şanse, valoroase oportunităţi şi inestimabil timp! Este, aşadar, momentul unei noi etape de dezvoltare a României”, a spus Iohannis, în discursul de investitură din Parlament.

La eveniment au fost prezenți, printre alții, fostul președinte Emil Constantinescu, premierul Ludovi Orban, președinții celor două camere ale Parlamentului Marcel Ciolacu și Theodor Meleșcanu, Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, miniștrii și parlamentari PNL, USR dar și câțiva parlamentari PSD. 

No Comments

Leave A Comment