Liviu Dragnea le-a cerut judecătorilor ÎCCJ, eliberarea sa

Marți, cei cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în fața cărora Liviu Dragnea a susținut că este încarcerat nevinovat de 8 luni, au amânat luarea unei decizii privind eliberarea sa, până pe 21 ianuarie.

„Vreau să mă refer la două lucruri. În primul rând, la un neadevăr – afirmaţia DNA că eu le-am cunoscut pe Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, că lucrau la DGASPC, dar de fapt veneau la partid, un neadevăr ca multe altele folosite de acest parchet.”, a declarat Dragnea, în fața magistraților instanței supreme. Deasemenea el le-a mai spus că ispășește o pedeapsă privativă de libertate, complet nevinovat: Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea.”.

Flavia Teodosiu, avocata lui Dragnea, a susținut că clientul ei a fost încarcerat pe baza unei legi care nu există în legea penală, lucru infirmat categoric de procurorul DNA. Mai mult decât atât, procurorul de ședință le-a adus aminte judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), că aceleași argumente și motive au fost invocate de Dragnea și apărătorii săi și în fața instanței de apel, fiind respinse ca nefondate.

Recursul de la ÎCCJ este ultima cale de atac la care Liviu Dragnea mai putea apela, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, în urma căruia a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, în prezent fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova.

No Comments

Leave A Comment